INTERVIU Ciprian Ariciu, COO la High Tech Clima: „Ne apropiem de țelul absolut al fondatorilor companiei de a fi liderul pe piața de instalații“
OAMENII HIGH TECH CLIMA Ciprian Ariciu, Chief Operations Officer la High Tech Clima, este angajat la companie de peste 10 ani. A trecut prin toate etapele evoluției, de la inginer de execuție, șef de șantier, manager de proiect și apoi la conducerea departamentului de project management. După doi ani ca director tehnic, a preluat în final funcția de COO și supervizează partea de producție și de implementare – core business-ul HTC. Cum se vede compania la aniversarea de 20 de ani? E pe drumul cel bun, crede Ciprian.
Dacă ar fi să facem o fotografie a momentului, cum arată High TechClima după 20 de ani de prezență pe piața din România?
Ca angajat al companiei High Tech Clima de mai bine de 10 ani, pot spune că evoluția a fost una constantă. Ne apropiem de țelul absolut al fondatorilor companiei de a fi liderul pe piața de instalații și de a fi un antreprenor MEP complet. Cred că pașii pe care i-am făcut sunt mai mult decât importanți. Suntem în liderii de piață în momentul de față pe parte de soluții Full MEP. Creșterea a fost una constantă. Lucrurile s-au făcut încet, dar cu profesionalism. Am crezut foarte mult în oamenii din interiorul companiei, iar ei au crescut odată cu firma. Am adus și colegi noi, bineînțeles, pentru că nu se poate evoluție fără creștere și cred că suntem pe drumul cel bun către următorii 20 de ani de succes pentru companie.
Care sunt proiectele mari în care sunteți implicați în prezent și ce tipuri de lucrări efectuați?
În momentul de față suntem implicați într-o categorie largă de de lucrări. Avem două lucrări foarte importante momentan. Prima pe care o s-o menționez este Catedrala Mântuirii Neamului care va fi un monument și un simbol pentru Capitală în anii ce vor urma. Cu siguranță, va atrage o mulțime de turiști. Putem discuta probabil o zi întreagă despre provocările unui astfel de proiect. Alte lucrări importante pe care le desfășurăm sunt la baza militară de la Câmpia Turzii, de unde nu vă pot oferi foarte multe detalii, însă țin să spun că este un proiect de amploare. De asemenea, mai avem câteva obiective industriale, fabrici, câteva centre logistice… Am intrat în forță pe partea de electrice. Avem câteva proiecte Full MEP. De asemenea, creștem constant pe partea de mentenanță și în continuare ne menținem pe partea de retail unde suntem un jucător destul de important. Și aici avem parteneri de foarte mulți ani.
Ce tipuri de lucrări faceți la Catedrala Mântuirii Neamului?
Suntem antreprenor general de instalații, Full MEP. Avem toate categoriile de instalații, începând de la confort, climatizare, deci tot ce înseamnă HVAC – încălzire, climatizare, partea de sanitare și sisteme de siguranță pentru protecția la incendiu, partea de electrice, curenți slabi, automatizare BMS, sonorizare… tot spectrul de instalații care va face din această Catedrală un monument modern care respectă standardele prezentului și care va respecta toate standardele de siguranță în vigoare de la nivel național, cât și european. Va fi un monument cu adevărat modern și unde credincioșii pot veni să viziteze și să participe la slujbă în deplină siguranță și confort.
Pe lângă provocarea tehnică există și o provocare financiară, și o provocare personală a fiecărui individ care colaborează și lucrează cu noi pentru acest proiect și este și o mândrie, bineînțeles, a noastră, a companiei, și a colegilor care fac parte din colectivul de conducere a șantierului. Vorbim de un volum foarte mare de informație, un volum foarte mare de persoane care lucrează și mii de ore care vor fi investite pentru finalizarea acestui proiect.
În ce constă forța voastră, a companiei High Tech Clima? De ce câștigați lucrări mari și ce vă diferențiază față de concurență?
Oamenii care care au construit nucleul High Tech Clima sunt, ca și mine, de mai mult de 7-8-10 ani în interiorul companiei și în jurul acestor nuclee am reușit să construim echipe. Ele sunt principalul motiv pentru care noi ne diferențiem pe piață. Noi aici nu venim doar să ne facem treaba să ne luăm un salariu și să plecăm acasă, ci investim bucățică din noi pentru ca această companie să ajungă unde ne-am propus cu toții. Adică atunci când cineva spune: „Lucrez la High Tech Clima!“ să o spună cu mândrie. Nu neapărat că și-a mai umplut o pagină în CV sau că îl va ajuta la un viitor interviu de angajare ci doar să fii mândru că ai fost o bucățică din ce s-a construit aici. Bineînțeles că în momentul în care există această simbioză și lucrurile se învârt așa cum trebuie, succesul apare. Apar proiecte interesante și provocări noi care ajută la redimensionarea echipei și așa mai departe. Deci lucrurile cumva au mers natural, dar cu foarte mult foarte mult efort și dedicare din partea fiecărui individ. Deci individul este secretul: persoana, omul…
Totuși, e o provocare să atragi oameni calificați care să fie performanți la locul de muncă și să și continue formarea.
Da este o provocare, pentru că s-au schimbat foarte mult generațiile. Probabil că de când s-a înființat compania și până în momentul de față vorbim de probabil 4-5 generații care s-au schimbat. Cel mai mult cred că ne-a afectat perioada COVID – start război, când s-a trecut foarte mult pe online. Nu vreau să spun că a scăzut nivelul, însă cumva principiile și modul de abordare s-au schimbat, mă refer la partea cu work-from-home, în care lumea s-a simțit un pic mai confortabil, a lucrat de acasă sau mai puțin de la birou, ceea ce ne-a creat mici probleme, pentru că noi suntem o companie de execuție. Core-business-ul nostru este ca fizic, pe teren, să punem în operă ceea ce am contractat. Da este o problemă partea cu recrutarea. Într-adevăr, partea de personal calificat este cea mai mare resursă a noastră. Însă în interiorul companiei și asta se poate oricând arăta, când au venit persoane mai slab calificate, dar care au dat dovadă de pricepere și de dorință, au fost împinse de la spate atât de colegi maeștri, cât și de departamentul de Resurse Umane pentru a evolua. Și la nivel de documentație care să ateste că ei au devenit poate electricieni calificați, poate și-au mai dat un grad, poate vor să devină tehnicieni… Avem foarte multe specialități pe ce înseamnă instalații. Deci, da, evoluție există și din interior. Cel mai important pentru mine astăzi este ca o persoană pe care o angajăm, fie că vorbim de birou, de teren, sau de personal productiv, muncitor, să își dorească să evolueze. Aici va găsi tot timpul, din partea conducerii, dorința de a se investi în ei: timp, cunoștințe, cursuri, deplasări. Pentru orice, aici chiar își va găsi un loc unde lumea e dispusă să investească. Să-și dorească: este principala calitate pe care eu azi o caut, mai ales la tinerii ingineri.
Cum colaborați cu clienții pentru a le înțelege mai bine nevoile și a le oferi soluții personalizate?
Pe lângă clienții de tradiție cu care colaborăm chiar de la înființarea companiei, încercăm foarte mult să ieșim pe piață cu ajutorul departamentului de vânzări-marketing. Pe de altă parte, clienții pe care i-am avut și pe care îi avem astăzi ne recomandă la rândul lor unor alți jucători de pe piață. Încercăm să fim aproape, atât noi, persoanele de conducere, să mergem cât se poate de des, să facem vizite, să facem întâlniri, să comunicăm, să încercăm să obținem feedback, fie el și negativ pentru că până la urmă asta urmărim, să ne îmbunătățim ca întreg. Însă spun cu mândrie: am ajuns totuși un nume pe piața asta de instalații și suntem destul de căutați de către potențiali clienți și de către firme mari de construcții ca antreprenor general. S-a creat o bază de date, sunt relații, oamenii se mișcă mult, e o piață foarte dinamică. Probabil că o echipă de la un client se poate muta la un alt client și de acolo să înceapă discuțiile și o posibilă o colaborare. Dar, da, este o piață foarte deschisă și mulțumim Lui Dumnezeu, suntem destul de căutați.
Și aveți flexibilitate să vă adaptați la rigorile fiecărui client?
Gândiți-vă că avem în momentul de față probabil cel mai complex client – Patriarhia, unde tipologia contractului este una total atipică. Lucrăm și cu Armata, unde sunt și acolo lucruri un pic diferite. Lucrăm și cu clienți din zona fondurilor de investiții și cu clienți particulari. Avem foarte multe contracte de tip FIDIC. Deci suntem deschiși și ne propunem să învățăm întotdeauna și altceva pentru că de la fiecare client în parte învățăm cum să abordăm într-un alt mod un contract. Dar, în principiu, noi nu avem probleme de a ne adapta. Suntem deschiși la orice colaborare.
High Tech Clima are peste 250 de angajați. Ce face compania bine ca să rețină o forță calificată și performantă?
Probabil că în ultimii cinci ani, ne-am dublat numărul de angajați. Cred că oferim un loc de muncă stabil, sigur, cu beneficii în media sau peste media pieței și faptul că există această liniște și că se investește constant în echipamente, scule, tehnologii noi, logistică, transport, cazare și așa mai departe – până la remunerație – și acolo asta contează cel mai mult pentru partea de producție, s-a creat un mediu pe care oamenii îl apreciază. Există foarte multe cazuri, cam ,un sfert din oamenii care au venit în ultimii cinci ani sunt aduși prin recomandări de la actuali angajați. Noi avem și în interiorul companiei un program de recomandare. Fiecare persoană care recomandă un coleg nou primește un bonus. Deci îi stimulăm pe colegi să recomande. Mai mult de 90% din cei recomandați rămân în cadrul echipei mai mult de 2-3 ani, adică e clar că oamenii care se angajează vin cu gândul de rămâne, nu de a primi câteva câteva salarii și de a pleca mai departe. Asta cred că ne-a făcut să atragem atât de mulți oameni și să rămânem pe piață și să atragem în continuare, pentru că asta e cel mai dificil, să atragem personal calificat. Bineînțeles, ca multe alte companii de pe piață, am apelat și la recrutare de muncitori din India. Suntem foarte mulțumiți și Doamne ajută să putem să avem de lucru în continuare pentru a suplimenta.
Ce te face să-ți păstrezi entuziasmul în funcția de Chief Operations Officer și care sunt proiectele de care ești cel mai mândru?
O să încep cu partea a doua a întrebării. Deja am enumerat câteva proiecte. Pe lângă Catedrală și baza militară aș mai aminti din trecutul recent un proiect la Cotroceni One Park, cu trei clădiri de birouri. Sunt mândru de echipa de acolo, pentru că a reușit să mențină un proiect de dimensiuni mari spre foarte mari într-o perioadă dificilă. În momentul când am început contractul a fost startul războiului și piața materialelor plastice și a metalului a luat-o razna. Veneam și după COVID și lumea era oricum tensionată și stresată, și se întorcea la birouri. Trăiam un sentiment destul de ciudat. Cu toate astea, a fost un proiect care a durat aproape trei ani și am ieșit OK și din punct de vedere financiar și al predării, recepției. A fost un proiect finalizat cu succes, la timp, cu aviz luat la autorități, de la ISU și GSU. Asta este cel mai important pentru noi: clientul să fie mulțumit, cei care vor folosi spațiul să fie mulțumiți și să ne caute în continuare și faptul că putem oferi un mediu confortabil și sigur. Da, este un proiect de care sunt cu adevărat mândru, ținând cont de condițiile de piață în care a fost desfășurat.
Și ce te face să ți păstrezi entuziasmul entuziasmul zi de zi?
Pentru mine, personal, faptul că evoluția mea n-a fost una simplă și previzibilă. Am început cu un job, am crescut în permanență, s-a investit în mine. Mi s-a acordat încredere de către conducere la acel moment și ulterior, odată cu tranziția la Grupul ELEVION. Am fost pus mereu în ipostaze noi și am fost susținut în a le duce până la capăt. Am știut că am pe cineva alături, de care mă pot sprijini sau pe care mă pot baza dacă e nevoie. Aici, lumea are încredere în tine și mie mi se pare foarte important să construim prin încredere și prin încurajare. Cred foarte tare în chestia asta și vreau să dau și eu mai departe colegilor o bucățică din ceea ce am primit și eu anii ăștia.
Apropo de apartenența la ELEVION Group. Asta v-a facilitat și vouă participarea la proiecte internaționale, în special în Cehia, Germania Polonia sau Bulgaria unde ați oferit servicii pentru imobile de birouri și comerciale. Ce e diferit la implementarea unui asemenea proiect în Europa față de România?
High Tech Clima a avut proiecte în afara României încă de acum 16-17 ani. Deci încă dinainte de a face parte din grupul ELEVION. Cel mai recent proiect este un depozit logistic în Ungaria pentru cel mai mare jucător din piața din România ce a făcut intrarea și pe piața din Ungaria. Diferențele sunt destul de mari atunci când vorbim de Uniunea Europeană. Standardele și normele tehnice sunt destul de armonizate și aliniate, însă fiecare țară în parte are anumite lucruri particulare. Cele mai multe sunt suplimentare față de ceea ce știm noi. Unii au trecut mai rapid la digitalizare, unii au poate niște reguli în plus pentru partea de personal de supraveghere. Unii sunt mult mai stricți pe partea de freon și partea de incendiu, lucruri care au ajuns și la noi ulterior. Dar cea mai mare diferență poate fi diferența culturală, de abordare. În cele mai multe state în care am lucrat nu am putut neapărat să subcontractăm sau să colaborăm cu companii de pe piață, pentru că unele state sunt mai rigide. Probabil că cel mai aproape de noi au fost cei din Serbia unde am avut un Shopping City destul de mare. Am mai întâlnit diferențe la nivel contabil, financiar. Ca să fac un rezumat, costurile sunt un pic mai mari pentru că trebuie să să apelezi la o mulțime de consultanți fără de care nu prea poți să funcționezi. Dar pe parte de tehnică nu sunt diferențe mari, ba chiar cred că am făcut față cu brio și cel puțin în Ungaria, după ultima experiență, suntem în continuare căutați de local. Dar e foarte dificil dacă nu e un proiect de dimensiuni medii spre mari să faci pasul de a pleca în Ungaria pentru orice lucrare, dacă nu prea e la îndemână.
Poți enumera câteva proiecte pe care High Tech Clima le-a derulat în străinătate?
În Cehia a fost un Cinema City destul de mare, probabil cel mai mare. În Ungaria am avut depozitul logistic. În Serbia a fost un Shopping City, au mai fost câteva lucrări pe la cinemauri, ori prin Bulgaria. În Frankfurt, Germania, au fost mai multe proiecte: un campus, un imobil rezidențial, un office building Noi am fost prezenți încă din 2012-2013 pe piața din Germania. Pe partea de cinemauri am avut Full MEP, iar la celelalte proiecte instalații mecanice – HVAC și siguranță la incendii. La mall la Novi Sad în Serbia și în Ungaria au fost mecanicele. Contractori din România au fost transbordați în aceste țări.
Asigurați și partea de mentenanță post implementare?
Da, avem un departament dedicat pentru service și mentenanță, care se ocupă de urmărirea lucrărilor în perioada de garanție, dar oferim servicii de mentenanță pentru diverși clienți, pe partea de sisteme de siguranță la incendiu, desfumare, climatizare la echipamente mari. Vorbim despre o mentanță preventivă, specializată. Nu facem partea de facility în momentul de față, dar urmărim ca pe viitor să ajungem și acolo. Asta înseamnă două-trei vizite pe an. Verificăm echipamentul, întocmim un raport de recomandări către client, urmărind dacă s-au respectat cele scrise de către noi în manualul de operare și mentenanță când predăm la finalul proiectului. Mai facem și mici mentenanțe partea de climă. În climatizare a fost și un mare boom în ultima perioadă. Am reușit mentenanță la un parc de fotovoltaice și dorim să extindem foarte mult partea de fotovoltaice pentru că sunt foarte multe proiecte finalizate de care în momentul de față nu se ocupă nimeni.
Lucrați pe echipamente moderne, cu automatizări?
Dorim să avem tot ce apare nou. Pentru a fi în pas cu tehnologia, oamenii sunt trimiși minimum de două-trei ori pe an la cursuri de specializare mai ales partea de tehnice și chiar și managerii pentru că e foarte bine ca ei să fie la la zi cu ce se întâmplă în fiecare an. Există un târg de instalații la Milano, anul viitor este în Frankfurt. În fiecare an avem o echipă mixtă, de producție tehnică și de ofertare-achiziții, care să vadă toți marii jucători cu ce inovații vin. Cred că anul viitor va fi și primul an în care vom merge la târgul de solare pentru că și Grupul ELEVION reprezintă cel mai mare jucător pe piața de energie și fotovoltaice aici din Europa și ne dorim să creștem pe această linie de business. Bineînțeles că asta înseamnă și echipamente performante, automatizări, testere. Suntem la un pas de a avea aparatură complet de laborator: înseamnă că putem verifica zgomot, curenți, și așa mai departe. S-a investit pentru ca persoanele care au fost la cursuri să învețe să realizeze măsurătorile și să le interpreteze.
Ca să fii competitiv trebuie să ai tehnologie de vârf și să știi și să lucrezi cu ea.
Da, și să oferi servicii la cheie, încă de la faza de concept până la faza de operare. Cei mai mulți clienți, în momentul de față, asta își doresc, ca tu ca specialist să le oferi de la partea de proiect, la partea de implementare și până la partea de operare. Ei vin doar cu ideile de bază și tu le implementezi astfel încât totul să fie corect, tehnic, în buget și în siguranță, că asta e cel mai important.
Cum te asiguri că proiectele voastre respectă cele mai înalte standarde de calitate și siguranță?
Pentru noi, și asta o spun cu mândrie și este ușor de verificat, toate proiectele High Tech Clima se finalizează cu aprobarea din partea autorităților: cu aviz de funcționare de la primării și de la IGSU – ISU. Nu avem niciun proiect finalizat până acum care să nu fi trecut partea de siguranță la incendiu. Asta înseamnă că inginerii, managerii de proiect, personalul tehnic din șantier sunt autorizați și trimiși la cursuri. Sunt persoane calificate în instalațiile pe care le coordonează și le implementează. Au vizite foarte dese și colaborare foarte strânsă cu consultanții, atât cu proiectantul proiectului cât și cu proiectantul clientului partea de incendiu. Mai ales după evenimentul tragic de la Colectiv dar și înainte, se pune foarte mult accent pe partea de incendii. Fără aviz ISU nu se mai deschide absolut nicio clădire. Deci dacă nu aveți avizul, clădirea va rămâne până respectă toate regulile în vigoare.
Pentru unii, funcția ta poate părea ceva abstract. Cum arată o zi din activitatea ta?
E mai puțină muncă de teren decât mi-aș dori, eu fiind crescut pe teren. Am început ca inginer de execuție și înainte de High Tech Clima și în primii mulți ani de HTC, dar nu a dispărut. Este un mix între teren și birou. Sunt perioade în care biroul îmi acaparează 75% din timp și perioade în care sunt destul de echilibrat. Dar biroul din păcate nu dispare niciodată, este o constantă. Ce face un manager operațional? Se asigură de buna funcționare a companiei la nivel de respectare a planului de afaceri și a planului de dezvoltare, a funcționării departamentului, bineînțeles, aici cu suportul managerilor fiecărui department: achiziții, tehnică, ofertare, recrutare, vânzări, financiar. Supervizez partea de producție, adică partea de implementare, partea de execuție.
Cum ai ajuns în domeniu?
În momentul în care urma să încep examenele de Bacalaureat și ulterior să încep facultatea, la o discuție amicală am auzit de un vecin care era la la Construcții. Eu nu am fost niciodată o persoană care poate sta la birou foarte mult timp. Sunt o persoană care trebuie să se miște, să umble. Partea de execuție de construcții îți oferea și șansa să călătorești în orașe noi și să cunoști oameni noi. Nu eram neapărat îndrăgostit de matematică, dar eram destul de stăpân pe partea asta de matematică-fizică. Asta m-a făcut să ajung la instalații. Apoi am descoperit că instalațiile, așa cum le știe lumea, ceva banal, – să aprindem o lumină, să dăm drumul la apă – instalațiile sunt extrem de complexe. Sunt foarte multe ramificații pe care oamenii nu au cum să le să le vadă: automatizări BMS, panouri fotovoltaice, casele inteligente, confortul pe care îl avem. Practic, instalațiile dau suflet unei clădiri, altfel e doar o cutie. Noi suntem responsabili ca oamenii, atunci când intră într-o încăpere, într-o clădire, să se simtă confortabil și în siguranță. Și faptul că jobul ăsta a atins coarda mea sensibilă, că mă pot și plimba și nu trebuie să stau într un singur loc, că șantierul se termină în câteva luni de zile și trebuie să merg la următorul șantier… Sunt o persoană destul de sociabilă și îmi fac destul de repede prieteni și cunoștințe. Asta m-a determinat să merg către Facultatea asta. Am aflat multe alte ramificații ale domeniului. La mine nu s-a pus niciodată problema ca eu să nu ajung în șantier după ce după ce termin facultatea.
A urmat startul meu ca inginer de execuție la o altă companie pentru vreo patru ani și jumătate, apoi am venit la High Tech Clima, inginer de execuție, șef de șantier, destul de rapid manager de proiect, în câțiva ani. După aceea mi s-a propus să preiau departamentul de project manageri și coordonarea lor. Am mai fost director tehnic pentru un an sau doi și apoi am ajuns Director Operațional.
Cum arată viitorul pentru High Tech Clima? Vreți să vă dezvoltați, să inovați?
Facem întotdeauna pași înainte. Uneori, sunt mai mici, alteori mai mari, însă ne dorim să continuăm această evoluție a companiei. Nu neapărat o creștere a numărului de angajați sau o creștere a cifrei de afaceri, ci căutăm o îmbunătățire permanentă a ceea ce oferim noi ca servicii. Da, sunt câteva linii de business pe care doresc să le dezvoltăm: mentenanța, partea de creștere a electricelor, unde am avut cel mai mult succes în ultimii ani și partea de panouri fotovoltaice – energie verde. Ne dorim să să continuăm acest trend ascendent, asta însemnând și o creștere a cifrei de afaceri constant și o creștere a numărului de personal, dar firesc. Nu vrem să ajungem în doi ani să avem targeturi imposibile care nu sunt naturale și care nu fac decât să vină cu o grămadă de probleme la pachet. Noi vrem să creștem sănătos, constant, împreună, adică să continuăm să aducem colegi noi pe lângă cei care au deja mulți ani în companie și să consolidăm echipele existente. Vrem să menținem echipele și să le întărim. Dar nu ne-am propus să fim de 10 ori mai mari în 15 ani sau în 20 de ani. O să vedem la momentul respectiv, dar există anumite planuri de continuare a parcursului pozitiv.